SOS Paliația

Tragedia mortalității atât de extinse în contextul pandemic actual ar fi trebuit, mai degrabă decât să dezgroape energii nebănuite în adâncirea unor falii sociale și așa brutale, să așeze o lupă obiectivă asupra situației sănătății și serviciilor conexe acesteia  în România.

Nu suntem în măsură și nu ne-am propus această analiză, deși intuiții elementare nu pot indica decât un dezastru insuficient știut dacă nu trebuie să treci pragul spitalelor.

Și ceea ce mai ascund infiorătoarele cifre privind decesele zilnice din această perioadă, este mortalitatea provocată indirect de blocarea ATI, de disfuncționalitățile procedurale girate de politici ale unei logici mai degrabă electorale, dacă nu complet superficiale. Și mai ales, decesele provocate de 30 de ani de nepăsare acută.

O campanie ce rulează zilele acestea indică sec faptul că în ultimul an au fost identificate cu 40% mai puține cazuri de cancer, din cauza resurselor insuficiente, direcționate majoritatea în gestionarea pandemiei.

În România  mor anual 60.000 de persoane de cancer, și, deloc surprinzător, România este, din nou, una dintre cele mai afectate țări la nivel european, cu circa 140 de decese zilnice cauzate de cancer. Creșterea cazurilor de cancer este de peste 100% în ultimii 10 ani.

2020 a fost nu doar anul luptei cu virusul, ci și anul în care cancerul a luat cele mai multe vieți în România, iar 2021 pare să fie gata să-l depășească.

Ironic, dacă nu ar fi atât de trist, abia în 2021 a fost constituit un grup de lucru împotriva cancerului în România, iar asta pentru că U.E. solicită un circuit complet în abordarea luptei împotriva cancerului. Activitatea grupului este, deocamdată, ca și inexistentă, membrii cei mai vizibili având mai degrabă ieșiri de natură politică.

România nu a avut niciodată un plan național de luptă împotriva cancerului, un registru al cancerului, instrumente primare banale în orice stat european care se respectă.

Și este dificil ca limbajul să nu devină unul vitriolant pentru oricine scrie despre aceste teme.

În 2019, 172.000 de români au avut nevoie de îngrijiri paliative, potrivit unui studiu al Ministerului Sănătății, comandat de Banca Mondială.  Situația e dezolantă la nivelul sud-estului: doar 1% din serviciile de paliație, oricum subreprezentate la nivel național.

Alte cifre care completează o situație dezolantă în privința îngrijirilor paliative:

  • 17 județe nu au deloc paturi pentru îngrijire paliativă
  • 4 județe nu au nici măcar medici sau asistente
  • Sud-estul țării are doar 1% din totul oricum deficitar de paturi
  • Doar 23% din medicii specializați în paliație lucrează în acest domeniu
  • 54% din pacienți au nevoie de îngrijiri pentru circa 2 ani.

Și toate estimările indică o creștere a numărului de bolnavi de cancer care ajung în această situație.

Astăzi știm necesarul cu care România ar putea definită prin civilizație:

  • 2925 de paturi
  • 325 de ambulatorii
  • 420 de echipe de îngrijire la domiciliu
  • 1167 medici
  • 4227 asistenți medicali
  • 310 asistenți sociali

Cifrele sunt extrase din același studiu al Ministerului Sănătății.

Ne-am dori un alt final al acestei situații decât cel în care un reprezentant Guvernului vine și spune ”Nu am știut! Nu s-a putut”.

Ba ați știut, ați știut și ați fi putut!

Open chat