Există momente rare, de cotitură, care te însoțesc apoi întreaga viață, chiar și atunci când alte aminitiri din aceiași perioadă sunt de mult stinse. Am avut un astfel de moment în noiembrie, 2018, când doctorul m-a chemat în biroul său să îmi spună căî am fost diagnosticată cu cancer.

Întreaga mea lume s-a năruit. Avusesem o sănătate de fier și și abia împlinisem 32 de ani o lună înaintea diagnosticului. Eram puternică, cu o constituție atletică. Trebuia să fie o greșțeală.

Doctorul îmi spunea că am cancer tiroidian în stadiul I și că am șanse de 99% să supraviețuiesc dacă glanda va fi extirpată, dar  nu am auzit aproape nimic din ce mi-a spus. Cuvântul ”cancer” era singurul în jurul căruia se învârteau toate gândurile.

Impactul diagnosticului asupra sănătății mele mintale a fost, precum vă așteptsți, unul extrem de negativ. Chiar dacă doctorul și specialistul în tiroidă îmi ofereau șanse mari de supraviețuire după intervenția chirurgicală – și nu aveam nici nevoie de radioterapie – cuvântul ”cancer” îmi răsuna constant în minte.

Amn fsot mereu genul de persoană protectoare cu ceilalți. Mă bucură să le ridic moralul. Exceptând scrisul și echitația, să îi ajut pe ceilalți e una din bucuriile mele. Dar după diagnosticare, nimic din asta nu mai conta. Lumea mea s-a strâns la propriu în jurul meu, m-am simțit încorsetată ți panicată. Nimeni din grupul meu nu putea să îmi înlăturare spaima, pentru că eu eram singura care fusese diagnosticată.

După diagnosticare mi-am dat seama că sănătatea mea mintală a fost afectată în trei feluri majore:

1. Amorțeală mentală

Simt că există o diferență între ceață mentală și amețeală mentală. În prima ipostază, poți încă empatiza cu ceilalți, emoțiile fiind la fel de prezente ca întotdeauna. Amorțeala mintală despre care vorbesc m-a rupt practic de propriile emoții – nici fericire, nici supărare, nici tristețe, nimic. E aproape un instinct de supraviețuire, un fel de închidere a unui comutator pentru a economisi bani și energie într-o clădire. Șocul și agonia mentală acută de a ști că o tumoare letală crește în mine a fost mai mult decât putem accepta.

2. Oboseală

Nu e vorba doar de oboseală mentală, ci și de una fizică. Pentru mine, gravitatea diagnosticului era insurmontabilă și implacabilă. Era o lume nouă și invizibilă la care trebuia să fac față și în care riscam să mă pierd definitiv.

Gândul la acea tumoare mă ținea trează nopți întregi. Stăteam întinsă și mă uitam la tavan pur și simplu, prea obosită să pot face altceva și, totodată, incapabilă să adorm și să mă odihnesc.

3. Anxietate

Totul  devenit prea greu după ce am aflat diagnosticul. Totul năștea spaime. Toată lumea parcă complota împotriva mea într-un fel sau altul și această paranoia a devenit o luptă zilnică suplimentară.

Nu mă puteam gândi decât că dacă universul a făcut ca eu să am cancer, ce ar fi în stare restul lumii să-mi facă?

Îmi amintesc cum stăteam la un moment dat cum așteptam în clinică, alături de părinții mei albi ca varul, ca doctorul să vină să mă ia pentru operație. Când m-am trezit imediat după, nu am putut decât să mă gândesc la faptul că mai trăiesc.

Zilele ce au urmat după operație au fost cele mai grele din viața mea.

Prima seară acasă m-am trezit cu o durere atroce, falca parcă paralizase și nu mai puteam respira. Am ajuns din nou la spital în acea noapte, dar de data asta nu era nimic în neregulă fizic cu mine.

În schimb, doctorul mi-a spus că am experimentat un atac de panică sever.

Oricât de înfricoșătoare, totuși, acea noapte a avut un efect pozitiv ca nicialta asupra stării mele mentale.

 

Pentru pirma oară după diagnosticul din Noiembrie – era deja aprilie – m-am simțit iar puternică. Amorțeala mentală era încă acolo, ceea ce făcea conectarea cu ceilalți și cu mine însumi dificilă, dar parcă teama începuse să dispară. Supraviețuisem cancerului și tratamentului, iar un aparat cu ultrasunete confirmase că tumoarea a dispărut.

Fiiond un supraviețuitor a însemnat mai mult decât simpla supraviețuire pentru mine. Mi-a dat șansa și să văd că lumea nu s-a oprit din mers pentru mine, iar dacă lumea nu s-a oprit din mers, nici eu nu o voi face.

E ușor să iei de bune lucrurile ce par garantate. După ce am supraviețuit cancerului, am jurat să nu mai iau nimic ca și garantat niciodată. Am început să simt aerul pe care-l respir. Pământul pe care pășesc, faptul că sunt întreagă și că am o familie care mă iubește.

Am apreciat fiecare zi de atunci pentru că am experimentat frica de moarte. Chiar dacă diagnosticul meu nu a fost unul foarte grav, l-am resimțit tot ca pe o condamnare la moarte. Apoi am simțit plenar că am o a doua șansă și că nu doresc să o irosesc.

Întunericul metaforic s-a ridicat și cu acesta și anxietățile. Cu o nouă șansă la viață – așa am simțit atunci și așa simt și astăzi – anxietățile mele au devenit controlabile prin meditație zilnică și scrierea unui jurnal. Sentimentul de putere și apreciere nu au fost doar daruri pe care le-am primit, ci și instrumentele de a-mi depăși cele mai negre temeri.

De-a lungul întregului proces am găsit sprijinul în lupta mentală purtată cu cancerul în lucruri precum:

1. Un sistem de suport puternic (familie, prieteni sau chiar animale de companie)
2. Organizare cu timpul propriu și cu informațiile medicale
3. Timp alături de cei dragi
4. Îmbrățișarea pasiunilor
5. Amintește-ți să respiri și dacă ți se potrivește, meditează
6. Ascultă podcasturi motivaționale
7. Conectează-te cu persoane care au suferit de aceiași boală
8. Scrie despre ce simți într-un jurnal sau înregistrează aceste experiențe audio-video
9. Nu lua nimic ca și garantat și bucură-te că ești în viață
10. Fii sincer cu tine însuți și amintește-ți că propria valoare

Cancerul nu trebuie să fie sfârșitul fericirii. Ziua când pirmești diagnosticul poate e cea mai rea din viața ta, dar nu o lasă să te oprească din drum. Ești aici, acum și ai șansa să apreciezi și să te bucuri de fiecare moment.

Cancerul, în oprice formă și de orice fel, e un diagnostic devastator. Poate lua întreaga frumusețe din lume și te face să te simți neajutorat și fără speranță. Dar poate și să aprindă un foc în interiorul tău care nu va fi niciodată stins.

Articol scris de Rebecca Segal, traducere de pe cancer.net