Rușinea de a vorbi despre simptome

Într-un articol intitulat „Persoane cu risc crescut de a muri de cancer de colon din cauza stânjenelii față de simptome”, jurnalistul Josh Gabbatiss prezintă în publicația The Independent (Marea Britanie) unele aspecte pe acest subiect în urma discuției cu specialiști în patologia canceroasă (Georgina Hill – Cancer Research UK, Julia Ross – Bupa UK).

Aceștia consideră că rata scăzută de supraviețuire a persoanelor afectate de cancer de colon derivă din diagnosticarea tardivă, iar unul dintre motivele pentru care se ajunge în această situație este jena pacientului față de discutarea simptomelor cu un medic.

Pacientul ajunge astfel la medic cu o întârziere de aproximativ 2 luni de la observarea simptomelor. Mai mult de jumătate dintre aceștia au recunoscut că nu știau cum să deschidă discuția cu medicul, în timp ce o treime au afirmat că mai degrabă ar fi vorbit cu acesta la telefon și aproximativ același număr că ar fi preferat să primească sfatul doctorului online.

Medicii recomandă nu numai ca pacienții să se prezinte al doctor imediat ce observă simptome, ci să și participe la programe de screening. Conform acelorași surse, cercetările au arătat că detectarea în primul stadiu a cancerului de colon conduce ca 95% dintre persoanele diagnosticate să aibă o speranță de viață de 5 ani (comparativ, procentul scade la 7% pentru persoanele care au cancer de colon în stadiul 4).

Sursa: https://www.independent.co.uk/news/health/cancer-diagnosis-embarrassed-death-risk-bupa-bowel-symptoms-survey-a8717431.html

Sursa foto: Creative Commons

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri și alte tehnologii automate pentru a-ți personaliza și îmbunătăți experiența de navigare. Informațiile tip cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru, ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile. Puteți ajusta setările cookie-urilor încărcate folosind butoanele de control și aflați despre cum folosim cookie-urile în secțiunea Prezentare generală a confidențialității